Castigul din salariu al liderilor politici ai lumii

salariu, salariul, venit, salariu anual, Traian Basescu, criza economicaPresedintele Statelor Unite, Barack Obama are un salariu anual de 400.000 dolari (292.000 euro), cel mai mare din lume. Omologul sau rus, Dmitri Medvedev, castiga doar 67.000 euro anual din salariu, informeaza Financial Times.

Salariul premierului britanic Gordon Brown s-a redus in ultimii ani, fiind in prezent de 199.000 euro, in timp ce venitul presedintelui Frantei, Nicolas Sarkozy, s-a dublat in anul 2008, fiind de 240.000 euro. Cancelarul german Angela Merkel are un salariu de 228.000  euro.

Barack Obama este urmat in topul salariilor liderilor politici de premierul Irlandei, care castiga anual 257.000 euro.

Financial Times are o solutie pentru liderii politici nemultumiti de salariile lor, mai ales in conditiile actualei crize mondiale – sa urmeze exemplul presedintelui bolivian Evo Morales, care, venind la putere in 2006, si-a redus salariul la jumatate, ajungand la 1.800 dolari pe luna. Acest pas a fost apreciat de populatie, iar in cadrul referendumului efectuat pe aceasta tema popularitatea sa ajungea la 67%.

In ceea ce il priveşte pe Traian Basescu, acesta castiga anual din salariul de sef al statului in jur de 30.000 euro. Pentru detalii, accesati articolul cu privire la salariul presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Criza economica i-a afectat pe presedintele si premierul ucrainean, parlamentul de la Kiev luand decizia de a reduce la jumatate salariile lui Viktor Iuşcenko si al Iuliei Timoşenko. Anul trecut salariul presedintelui urainean a fost de aproximativ 43.000 euro, iar cel al premierului de 34.000 euro.


Postati un comentariu